Când am primit invitația din partea Empower Youth de a ne implica în conferința „Empower the Future”, am spus „da” fără nicio ezitare. Pe de o parte, pentru că apreciem platforma educațională creată de Empower Youth, iar pe de altă parte, pentru că M247 Global se implică activ în susținerea tinerilor – atât prin programe de internship, cât și prin inițiative care încurajează dezvoltarea personală și profesională.
Următorul pas a fost să decidem cine va reprezenta compania în cadrul evenimentului, împărtășind viziunea și acțiunile noastre. Alegerea a fost una firească: Adriana Stanciu, Global Enterprise Sales Manager M247 Global, o bună cunoscătoare a mediului de lucru M247, a valorilor companiei, dar și a psihologiei tinerilor.
Sfaturi pentru o carieră de succes
Prin urmare, pe 18 octombrie, M247 Global a fost alături de Empower Youth la prima ediție a conferinței „Empower the Future”, un eveniment dedicat adolescenților, studenților, tinerilor profesioniști, dar și părinților și profesorilor preocupați de viitorul noii generații.
Atmosfera a fost extraordinară – o combinație de energie, entuziasm și curiozitate autentică. Sute de tineri au fost prezenți în sală, dornici să asculte povești de succes, dar și lecții despre efort, greșeli și perseverență. Printre ideile promovate la conferință s-au numărat câteva mesaje simple, dar puternice. În primul rând, convingerea că „Tu ești cel mai important proiect al tău” – cariera și dezvoltarea personală trebuie să ocupe mereu un loc prioritar.
Participanții au fost încurajați să construiască relații reale, să facă networking autentic, nu doar în mediul online, și să caute permanent dialogul cu oameni cu experiență de viață și de business, de la care pot învăța prin observație și schimb de idei.
S-a vorbit mult despre modelele care inspiră – acei oameni de valoare care pun lucrurile în mișcare și care pot deveni repere pentru generațiile tinere. Totodată, s-a subliniat importanța orientării către domenii de viitor, cu perspective clare pe termen lung, dar și nevoia de a-ți scrie propria poveste, pas cu pas.
Tinerii au fost îndemnați să își evalueze propriul succes, să își seteze obiective pentru fiecare etapă a vieții și carierei și să rămână într-un proces continuu de autoactualizare, într-o lume și într-un mediu de business aflate într-o permanentă schimbare.
Un alt mesaj puternic a fost legat de valoarea schimbului de informații între generații, de implicarea activă în mediile în care vor lucra și de curajul de a începe de jos, pentru că experiența acumulată este cea mai solidă fundație a dezvoltării profesionale.
- „Tu ești cel mai important proiect al tău” – dezvoltarea personală și profesională trebuie să aibă prioritate.
- Fă networking real, nu doar în social media.
- Caută să te conectezi cu oameni cu experiență de viață și de business, și învață din greșelile lor.
- Găsește-ți modele autentice, oameni de valoare care pun lucrurile în mișcare.
- Orientează-te către domenii de viitor, cu perspectivă pe termen lung.
- Scrie-ți propria poveste și evaluează-ți mereu progresul.
- Actualizează-te constant – lumea și businessul se schimbă rapid.
- Nu te teme să începi de jos – experiența acumulată este esențială în formarea profesională.
O conferință despre inspirație, curaj și viitor
Panelurile și sesiunile de keynote au abordat teme precum autocunoaștere, curaj, leadership, mindset de creștere, carieră și antreprenoriat, dar și echilibrul între viață și muncă.
Adriana Stanciu a participat la panelul „Am fost ca voi. Ne întoarcem printre voi”, care a adus pe scenă experiențe reale de viață și de business din partea invitaților, fiind foarte apreciat de audiență. Pe scenă au urcat numeroși invitați remarcabili – Antoanela Comșa (Deputy CEO Global Vision), Laurențiu Lazăr (Managing Partner Colliers), Alina Popa (Country Manager Coface România), Corina Neagu (Managing Director DARE), Octavian Moroianu (Founder & CEO WeMat), Daniel Farmache (Founder DMF Capital), dar și tineri români aflați la universități de prestigiu din Europa.
Un eveniment care creează punți între generații
„Empower the Future” a fost mai mult decât o conferință – a fost o mișcare care aduce împreună generații, valori și perspective. Participanții au avut ocazia să interacționeze direct cu lideri din business și educație, în cadrul zonelor dedicate Job Corner și Meet Your Mentor, unde au descoperit oportunități reale de carieră, burse și internshipuri.
După cum spunea Olga Melihov, fondatoarea Empower Youth:
„Tinerii au nevoie nu doar de informație, ci de inspirație, de repere autentice și de curajul de a-și urma propriul drum. ‘Empower the Future’ este un spațiu unde generațiile se întâlnesc pentru a construi punți și a deschide perspective.”
Ne-am bucurat să facem parte dintr-o audiență selectă, alături de companii precum Aqua Carpatica, Globalworth, Nespresso, La Cocos, Artesana, BRCC, și Transilvania Business.
Pentru M247 Global, participarea la „Empower the Future” a fost o confirmare a angajamentului nostru de a sprijini tinerii să-și descopere potențialul și de a investi în generația care va construi viitorul României.